Pictorul Jim Carrey

Doar pentru ca probabil... nu se scrie pe pagini romanesti despre pictorul Jim Carrey.
Bucurati-va de artisti, sunt mereu polivalenti, insa nu toti se lasa prada descoperirilor acestor valente in ei. De multe ori, concentrandu-ne doar pe un aspect al harului nostru, pierdem multe altele. Haideti sa vedem mai mult. Pentru ca este mai mult, intotdeauna.

Imi plac tablourile lui pentru ca au un iz de libertate fantastica. Imi plac pentu ca nu urmaresc o logica impusa si totusi, nu sunt atat de abstracte incat sa nu poti intelege nimic din ele. Imi place ca picteaza descult si se vede ca ii face o placere grozava sa nu il intereseze de cat de mult se murdareste pe haine intre timp. Imi place ca e generos cu culorile, cu nuantele tari si cu pasta propriu-zisa. Imi place ca nu conteaza suportul pe care picteaza, ca e perete, garaj, caramizi, sau ca a intins pe jos o panza pe care a rezemat-o de o galeata. Imi place ca tablourile cu scris sunt totusi tablouri si nu panouri motivationale. Imi plac teribil imbinarile de metafore. Imi place ca atunci cand s-a trezit din anestezie dupa o operatie, a zis ca in timpul ei avea impresia ca e pe plaja si ca vrea sa se trezeasca sa isi termine tablourile. Imi place ca nu face mare tam-tam din asta si in general, din nimic. Imi place sa invat despre modestie de la el. Despre talent exprimat, nu vandut, despre tremurul artei, nu al reusitei mediatizate, despre sinceritate, nu trofee.

Multumesc, poate a mia ora, dar cu siguranta nu si ultima.