(preluare de pe blogul Jurnal de Soprana)
Am fost dintotdeauna fascinata de arte. De filme care te lasa cu gura cascata si cu sufletul in asteptare. De reactii pe care nu le mai vazusem. Mi-a placut sa fiu luata prin surprindere, si totusi sa ma simt in siguranta. Nu am inteles cand eram mai mica de ce oamenii din jurul meu erau atat de preocupati de actori si actrite. Nu am inteles de ce vor sa afle despre viata lor particulara, cand tot ce fac este sa nu se uite decat la filmele lor care apar la televizor, din cand in cand de-a lungul anilor, sambata seara - doar ca o solutie anti-plictiseala sau ca sa uite de problemele saptamanii. Un zambet, un suras, un film reusit. Dar pana luni, uita totul despre el, ramanand mai mult cu grijile saptamanii trecute in minte decat o replica ce le-ar putea aduce niste revelatii imesurabile. Nu am inteles alternanta de interese "intimitatea relatiilor unui om public" + "uite un film cu actorul asta, ah, mi-e somn, lasa ca sigur il mai prind si altadata". Si atunci, in lumina acestor porniri care erau singurele ce-mi serveau drept model, am decis ca nu e important sa aflu despre artisti, ci sa fiu foarte atenta la filmele lor si la ce pot sa fac dupa ce s-au terminat, ca sa le celebrez. Candva desenam personajele. Azi, tin sincer la oamenii din spatele lor.
Am aici un blog plin de metafore si filosofii. Plin de idei care mai de care, care ma implinesc si ma inalta, ori ma faramiteza, doar ca sa pot transforma un puzzle intr-un scrabble si apoi sa joc sah cu piesele ramase. Poate ca pentru unii nu are legatura cu nebuniile mintii mele ce urmeaza sa scriu. Insa are toate legaturile cu inima mea care e mereu gata sa absoarba arta. Atat de mult mi-a impanzit viata un anume artist, incat nu il pot scoate din randul modelelor mele, atat profesional, cat si uman. O fiinta care a inceput de la o dorinta de a descreti fruntile oamenilor sambata seara. Sau marti seara. Sau in orice seara inYuk Yuk. Care a invatat sa devina zeci si zeci de persoanje, imitandu-le ireprosabil, iar apoi creand el insusi sau creandu-se pentru el altele. Eu nu eram nascuta cand el juca deja intr-un film si desi a inceput greu, a stralucit fantastic pe parcurs. ("I'm a late bloomer, but I'm a bloomer"). Nu voi povesti aici nimic din ceea ce a facut. Scrie pe wikipedia, scrie pe IMDB, scrie pe peste tot. Tocmai pregateste al 38-lea film al sau, si cred ca asta spune tot: Jim Carrey.
Il apreciez nu numai pentru munca sa artistica fantastica, paleta de roluri atat de diferite si de pline de provocari pe care multi le-au luat in deradere, nu le-au inteles, sau nu au stat o secunda sa se gandeasca ce inseamna munca din spatele unei libertati de exprimare atat de volubila; nu numai pentru faptul ca m-a invatat ca o comedie nu inseamna sa razi de prostia umana, sau de incapacitatile cuiva, ci sa duci la rang de crez personal realizarea unei tipologii umane, ca sa o conturezi cat mai bine indiferent de cat de opusa este fata de tine ca om; nu numai pentru ras cu lacrimi, dar si pentru plans de emotie pura si necuvantatoare; nu numai pentru capodopere cinematografice, dar pentru interviuri pline-ochi de metafore istete si pline de subintelesuri; nu numai pentru o vioiciune iesita din comun, dar si pentru o sensibilitate frapanta; nu numai pentru actorul Jim, dar si pentru pictorul, barbatul, tatal - James Eugene Carrey.
Multumesc Jim Carrey ca-mi esti model si indrumator fara sa existi fizic in viata mea, si fara sa stai sa-mi explici. Multumesc ca esti un profesor atat de bun de actorie incat sa ma faci sa vreau sa te urmaresc in detaliu, sa derulez scenele ca sa inteleg cum iti folosesti expresivitatea chipului si inflexiunile vocii. Multumesc ca ma faci sa-mi doresc sa joc parti din filmele tale doar de dragul tau si al ghiduseniei tale. Sau a profunzimii tale; in orice caz, ambele ma iau prin surprindere si ma fac sa ma simt in siguranta.
Multumesc Jim Carrey ca ma inveti sa fiu modesta si la locul meu, pentru ca niciodata nu ai fost altfel decat asa, indiferent de cat de multa lume te cunostea si iti puteau face diferite favoruri. Imi doresc sa pot fi ca tine intr-o zi, sub foarte multe aspecte.
Multumesc Jim Carrey ca ma inveti cum sa visez corect, cum sa vizualizez, si ca se poate. Trebuie sa iti spun ca ti-am urmat exemplul si... cred cu atat de multa tarie in ce mi se intampla, incat daca iti voi strange vreodata mana, nu voi simti ca sunt doua maini acolo, ci o explozie solara plina de recunostinta.
Multumesc Jim Carrey ca accepti orice fel de provocare si ca totul este atat de natural pentru tine. Ca esti Esenta si Adevar. Ca esti doar Suflet si atat.
Multumesc Jim Carrey ca ti-ai crescut fiica atat de frumos si de sincer. Ca ai lasat-o sa invete sa traiasca pe picioarele ei si ca desi puteai sa te folosesti de numele tau artistic pentru care ai muncit atat de mult, ca sa ii oferi bucurii sau rasfaturi, nu ai facut-o, ca sa invete si ea sa fie Esenta, Adevar si Suflet. Imi doresc sa pot aplica si eu asta cu copiii pe care ii voi avea candva.
Multumesc Jim Carrey ca iti manifesti talentul si in alte arte. Ca nu te sfiesti sa canti si ca o faci chiar bine. Ca pictezi incredibil si ca ai niste metode moderne care mereu ma fac sa deschid ochii mari si sa intreb: "Doamne, cum o fi facut asa ceva?" Multumesc ca provoci artista din mine. Si ca ma lasi sa inteleg ca chiar se poate sa creezi cu tot ce ai in tine, oricat de mic sau nesemnificativ ti se pare. Multumesc ca nu ma lasi sa ma subestimez.
Multumesc Jim Carrey ca nu ti-e frica de nimic.
Multumesc Jim Carrey ca traiesti in cotidianul meu, ca mananci sanatos si ca probabil bei cafea sau ceai in genul de cafenea unde voi ajunge si eu sa o fac. Multumesc ca suntem contemporani.
Multumesc Jim Carrey ca esti atat de deschis catre publicul tau ca sa ne putem bucura de tine in toate felurile. Si nu te supara pe cei care sunt interesati doar femeile frumoase din viata ta. Este si acela un plan unde esti, cu siguranta, la fel de artist ca in toate celelalte.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu